Memories...

In zilele cu ploaie, in zilele innorate parca sunt un alt om. Sunt o persoana in cautarea unor raspunsuri greu de gasit sau poate chiar imposibil de aflat. Sunt o persoana care se uita in trecut, isi vede trecutul in fata ochilor si retraieste momente de fericire, de tristete, de melancolie, de dor. Parca sunt din nou omul acela care face cunostinta cu persoana la care ma gandesc ..
Astazi m-am trezit tarziu, dupa ora pranzului cand vremea de afara nu ma lasa sa ma trezesc...cand inca speram sa fie 5 dimineata. Brusc mintea mi-a fost napadita de zeci de amintiri. Persoane, locuri, intamplari...toate derulandu-se pe fw in fata ochilor mei parca neputand sa opresc acest ciclu continu. La un moment dat totul s-a oprit, insa in mintea mea au ramas acum toate cele ce mi-au trecut prin retina mentala, parca pentru a incepe sa le disec pe fiecare in parte.
Pana acum am stat si mi-am rememorat trairile din trecut, la fel cum am luat si persoanele pe care le-am cunoscut si de care nu mai stiu nimic si m-am intrebat care mai este viata lor.
Ceea ce mi se pare ciudat este ca la cateva ore 2 dintre persoanele pe care le aveam in gand mi-au dat cate un semn pe messenger...doar un semn a fost si nimic mai mult...fara conversatii lungi sau depanari de amintiri.
Ei bine, nu stiu de ce scriu tot ce scriu...insa tind sa cred ca amintirile ne leaga de oameni, de locuri...si in momentul in care le avem si persoanele respective poate simt ceva...
Simtim ce simtim pentru ca vrem? Traim ce traim pentru ca vrem? Eu am ajuns la concluzia ca viata ne-o facem singuri..insa care este secretul uitarii trecutului? Sau oare sunt lucruri care nu trebuie uitate?

In ton cu gandurile mele mi-am adus aminte de un fragment din faimoasa piesa de teatru Cats pe care va invit sa o urmariti.